Ministrul francez al apărării Florence Parly a subliniat joi principiile stabilite “încă de la începutul” proiectului privind Sistemul de luptă aerian al viitorului (SCAF) de la care “nu ne putem abate”, relatează AFP.

“Nu trebuie să pierdem din vedere marile principii care au fost stabilite de preşedintele Republicii (Emmanuel Macron) şi de cancelarul (Anghela Merkel) încă de la început şi care sunt chei ale succesului acestui program”, a afirmat Florence Parly la Clubul economic al publicaţiei Le Monde pe fondul împotmolirii negocierilor între industriaşi.

Programul viitorului avion de luptă european, care se va insera într-un sistem conectat incluzând drone, urmăreşte să înlocuiască în perspectiva anului 2040 avioanele Rafale şi Eurofighter. Pentru aceasta, Franţa, Germania şi Spania speră să valideze înaintea alegerilor germane din septembrie studiile de fezabilitate înainte de realizarea în 2026 a unui aparat demonstrativ în zbor.

Or, negocierile şchioapătă între Airbus, care reprezintă interesele Germaniei şi Spaniei, şi francezul Dassault Aviation, care apreciază că nu mai este în măsură să asigure managementul proiectului încredinţat pentru “pilonul” avionului SCAF.

“Trebuie identificaţi responsabili pe diferitele şantiere ale acestui program” în faţa riscului de a reproduce erori comise în cursul programelor precedente de cooperare – precum avionul de transport A400M – care au dus la întârzieri şi depăşiri bugetare, a menţionat Parly.

Pe fiecare din loturile tehnologice de dezvoltat, trebuie ca “noi să fim absolut siguri că cel mai bun se ocupă de aceasta” şi ca lucrarea să nu fie atribuită “din motive de strictă repartiţie a unei sarcini” între industriaşi, a spus ea.

“Suntem absolut hotărâţi să facem să prevaleze aceste principii”, a insistat ministrul, care le-a cerut împreună cu omologul său german Annegret Kramp-Karrenbauer “industriaşilor să-şi continue discuţiile pentru a ajunge, pe cât posibil, la un acord”.

În faţa dificultăţilor SCAF, program condus de Franţa, Florence Parly a pus în paralel pe cel al dronei europene, condus de Germania şi gestionat de Airbus.

“Nu văd niciun motiv pentru care nu putem reproduce metodele bune şi bunele practici care permit proiectului Eurodronei să fie realizat foarte rapid şi să nu putem face la fel cu sistemul de luptă aerian al viitorului”, a spus ea. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here