Danemarca, unul din aliaţii cei mai apropiaţi ai Statelor Unite în Europa, ‘nu înţelege câtuşi de puţin’ criticile franceze şi europene la adresa Washingtonului în criza submarinelor, a afirmat miercuri prim-ministrul Mette Frederiksen, apărându-l pe ‘foarte loialul’ preşedinte american Joe Biden, informează AFP.

Poziţia Copenhagăi diferă de cea a reuniunii de marţi de la Bruxelles, unde europenii şi-au exprimat solidaritatea cu Parisul, chiar dacă mai multe state au insistat pentru păstrarea relaţiei transatlantice.

‘Consider că este important să spunem – în raport cu discuţiile care au loc în Europa în acest moment – că îl văd pe Biden ca foarte loial faţă de alianţa transatlantică’, a declarat Mette Frederiksen într-un interviu realizat de la New York de cotidianul danez Politiken.

‘Şi, în general, nu ar trebui să transformăm provocări concrete, care vor exista întotdeauna între aliaţi, în ceva ce nu ar trebui să fie. Aş vrea cu adevărat să avertizez în legătură cu aceasta’, a adăugat premierul social-democrat.

În privinţa criticilor de la Paris şi Bruxelles împotriva Washingtonului după renunţarea de către Australia la un uriaş contract de submarine franceze în favoarea SUA şi a Marii Britanii, ‘nu, nu pot să le înţeleg, nu le înţeleg deloc’, a spus Mette Frederiksen.

‘Aceasta nu înseamnă că în interiorul guvernului danez suntem neapărat de acord cu Statele Unite în privinţa a tot, şi noi am spus la rândul nostru că am fi dorit să vedem o ieşire diferită din Afganistan, dar nu încerc absolut nicio frustrare în legătură cu noua administraţie americană’, a subliniat ea.

Aliat fidel al Statelor Unite, alături de care s-a implicat militar în Irak şi în Afganistan, Danemarca a evocat cu regularitate prioritatea pe care o acordă mai degrabă NATO decât Europei apărării.

În opinia lui Mette Frederiksen, ‘nu există nicio îndoială că Joe Biden îndepărtează politica externă americană de ceva foarte izolaţionist pentru a asuma din nou rolul de leadership mondial pe care numai Statele Unite îl pot asuma. Şi, dacă Statele Unite nu o fac, nimeni altcineva nu le poate lua locul’, a adăugat şefa guvernului danez, citata de Agerpres.

Iată și câteva titluri dn ziare, care nu mai au nevoie de comentariu:

“Macron a  avut dreptate să reacționeze cu fermitate”, declară fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, citat de ziarul Le Figaro.

“Un fost premier australian critică dur decizia guvernului de la Canberra”, titrează cotidianul Le Monde, care vorbește despre Kevin Rudd, un fost premier australian care a semnat acordul cu Franța pe tema submarinelor.

În opinia lui Rudd, țara sa ”nu a dovedit doar o lipsă de respect față de protocolul diplomatic, dar a prejudiciat și eforturile comune în vederea unei strategii de lungă durată în fața ascensiunii Chinei”.

Dar președintele Statelor Unite, Joe Biden, se arată mai pașnic și pare să liniștească pe toată lumea. Luând cuvântul la ONU, el a făcut o declarație care a fost preluată ulterior de mai multe ziare, cum ar fi belgianul Le Soir, spaniolul El Pais sau italianul Corriere della Sera. Potriivit relatărilor presei, el ar fi spus: “Ne vom demonstra forța, dar nu dorim un ‘război rece’ cu China sau o lume divizată în blocuri rigide. Prin tăria principiilor și prin forța noastră ne vom apăra aliații și prietenii și ne vom opune oricăror tentative ale unor țări mai puternice de a le subjuga pe cele mai slabe”.

Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta miercuri cu omologul său american Joe Biden despre criza deschisă între Paris şi Washington vizavi de un contract pentru construcţia de submarine cu Australia, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Convorbirea va avea loc „la cererea preşedintelui SUA”, a precizat Palatul Elysée.

Emmanuel Macron aşteaptă „clarificări privind alegerea americană de a ţine un aliat european departe de schimbări structurale privind o cooperare în zona indo-pacific”, a explicat preşedinţia.

„Aşteptăm de la aliaţii noştri ca ei să recunoască că discuţiile şi consultările care ar fi trebuit să aibă loc nu au avut loc şi asta ridică o problemă de încredere”, conform sursei citate.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here