Home Uncategorized Arestări pe bandă : mafia de la vârful Armatei Ruse a sifonat sute de milioane de dolari

Arestări pe bandă : mafia de la vârful Armatei Ruse a sifonat sute de milioane de dolari

0
Arestări pe bandă : mafia de la vârful Armatei Ruse a sifonat sute de milioane de dolari

Scandalurile de mare corupție zguduie Armata Rusă de la începutul invaziei ilegale și neprovocate asupra Ucrainei.

După demiterea lui Serghei Șoigu din funcția de ministru al apărării, zeci de responsabili cu funcții înalte au fost demiși, anchetați și arestați.

Cei mai mulți dintre ei au fost adjuncți ai lui Șoigu, omul de încredere al lui Putin.

Mafia de la vârful Armatei Ruse a sifonat sute de milioane de dolari către conturile generalilor prin mâna cărora au trecut banii.

Familiile acestor criminali de război au achiziționat vile și bunuri imobiliare luxoase în Occident cu banii furați.

Ultimul caz este tot al unui general din Armata Rusă.

Anchetatorii ruşi au anunţat luni că au declanşat o anchetă pentru corupţie împotriva unui înalt responsabil al armatei, generalul Valeri Mumindjanov, un nou caz într-o serie întreagă percepută de unii observatori drept epurare, informează AFP.

Începând cu luna aprilie, cel puţin zece responsabili ai Ministerului Apărării şi mai mulţi generali au fost plasaţi în detenţie sau vizaţi în Rusia în dosare pentru fraudă şi pentru corupţie, la peste doi ani şi jumătate de la declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei.

Comitetul de Anchetă Rus, un puternic organism judiciar, a anunţat pe Telegram că Valeri Mumindjanov este acuzat că “a acceptat mită de o amploare deosebit de mare”, infracţiune pasibilă de 15 ani de închisoare.

Mumindjanov este comandantul-adjunct al districtului militar Leningrad, însărcinat cu logistica, şi fost responsabil al Ministerului Apărării.

Potrivit anchetatorilor, el a primit mită în valoare de peste 20 de milioane de ruble (circa 202.000 de euro) în timpul încheierii de contracte pentru furnizarea de uniforme armatei.

Mumindjanov şi familia sa “deţin numeroase bunuri imobiliare la Moscova şi Voronej, în valoare de peste 120 de milioane de ruble, a căror legalitate este pe cale de a fi verificată”, au adăugat anchetatorii.

Anchetele şi arestările ce vizează cadre din armată şi apărare s-au înmulţit în Rusia din aprilie, cu puţin timp înainte de înlocuirea ministrului Serghei Şoigu de către Andrei Belousov, un economist însărcinat cu optimizarea cheltuielilor militare colosale ale Rusiei, scrie Agerpres.

Un fost adjunct al ministrului rus al Apărării, Pavel Popov, a fost arestat cu privire la ”fraudă”, anunţă anchetatorii, un nou dosar al unui oficial militar de rang înalt dintr-o serie considerată de către unii observatori o epurare, relatează AFP.

Începând din aprilie, cel puţin nouă oficiali de la Ministerul rus al Apărării şi generali au fost plasaţi în detenţie în Rusia, în dosare de fraudă şi corupţie, la peste doi ani şi jumătate după lansarea ofensivei ruse în Ucraina.

Comitetul rus de anchetă, un organ judiciar puternic, a anunţat pe Telegram că Pavel Popov s-a îmbogăţit în perioada 2021-2024 pe socoteala Parcului Patriot, un spaţiu uriaş care glorifică Forţele armate şi versiunea patriotică a Kremlinului, situat în regiunea Moscova.

Potrivit anchetatorilor, acest fost viceministru şi general în rezervă a deturnat ”bunuri materiale de valoare” şi a obligat întreprinderi cu legături cu parcul să efectueze lucrări în spaţiile sale de la ţară fără să le plătească”.

El a ”continuat să asigure, pe cheltuiala parcului, întreţinerea terenului său de aproximativ trei hectare”.

Pavel Popov şi familia sa deţin proprietăţi în valoare de peste 500 de milioane de ruble (aproximativ 4,9 milioane de euro) ”în zone prestigioase din Moscova, regiunea Moacova şi în teritoriul Krasnodar”, în sudul Rusiei, precizează Comitetul rus de anchetă.

Potrivit agenţiilor ruse de presă Tass şi Interfax, Pavel Popov a fost arestat în cadrul acestui dosar.

Alţi doi oficiali cu legături cu Parcul Patriot, Viaceslav Ahmedov şi generalul Vladimir Şesterov au fost arestaţi cu privire la ”fraudă” la începutul lui august.

Arestările la Ministerul rus al Apărării şi în armata rusă au început în aprilie, cu puţin înainte de înlocuirea lui Serghei Şoigu cu Andrei Belousov, un economist însărcinat să optimizeze cheltuielile militare colosale ale Rusiei, scrie news.ro.

#Rusia
#mafia

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here