Apărarea unui aliat care este atacat, prevăzută de articolul V al tratatului NATO, este o obligaţie “sacră”, a declarat duminică preşedintele american Joe Biden, într-o conferinţă de presă în finalul summitului G7 de la Cornwall, transmit AFP şi Reuters.

“Considerăm că NATO şi articolul V sunt o obligaţie sacră”, a afirmat Biden, în ajunul participării sale la summitul Alianţei nord-atlantice de la Bruxelles.

NATO este “vitală pentru capacitatea noastră de a menţine securitatea Statelor Unite pentru restul acestui secol”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Summitul NATO de luni de la Bruxelles, primul cu participarea noului preşedinte american Joe Biden, va prilejui reafirmarea valorii esenţiale a relaţiei transatlantice pentru securitatea euroatlantică, scrie Agerpres.

#NATO, #summit, #Biden, #USA

Democraţiile occidentale sunt în competiţie cu guvernele autocrate, a declarat duminică preşedintele american Joe Biden, în finalul summitul G7 al celor mai industrializate state desfăşurat la Cornwall (Anglia), transmit Reuters şi AFP.

“Suntem într-o competiţie, nu cu China în sine, cu autocraţii şi guvernele autocrate din lume, în lumea secolului XXI care se schimbă rapid”, a spus Biden, subliniind că, în ce priveşte China, nu doreşte conflict şi i-a comunicat acest lucru “personal (preşedintelui chinez) Xi Jinping”.

Preşedintele american a declarat în acelaşi timp presei, în ce priveşte relaţiile cu Rusia, că omologul său rus Vladimir Putin a avut “dreptate să spună că sunt la un nivel scăzut”. “Depinde cum va răspunde în ce priveşte respectarea normelor internaţionale, ceea ce nu se întâmplă în multe cazuri”, a adăugat Biden, care se va întâlni cu Putin săptămâna viitoare la Geneva.

Liderul de la Casa Albă a menţionat că i-a spus preşedintelui rus, înainte de alegerile din SUA, că va verifica dacă acesta s-a implicat în tentative de intervenţie în scrutin. “Am verificat, am avut acces la toate informaţiile, a fost implicat în acele activităţi, am răspuns şi voi răspunde din nou”, a spus Biden.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here