Într-un interviu acordat revistei L’Express, ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian constată că în prezent „regimurile autoritare nu mai au nici o limită”. Demnitarul francez mai afirmă că acţiunile inadmisibile ale preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko plasează Uniunea Europeană în faţa unui nou test de credibilitate.
Avioanele belaruse nu mai pot în prezent survola spaţiul aerian al Uniunii Europene, dar pot zbura deasupra Rusiei, a Turciei şi a Chinei. Iată deja un prim decupaj în ce priveşte raporturile de forţă pe planetă. În prezent Uniunea Europeană s-a arătat solidară şi a decis în unanimitate să adopte o atitudine fermă faţă de Aleksandr Lukaşenko. Ceea ce reprezintă însă o excepţie, în general Uniunea Europeană este divizată în astfel de situaţii, iar Turcia, Rusia, China, precum şi alte regimuri autoritare au profitat de acest lucru.
„Faţă de un regim care nu înţelege decît de forţă, europenii nu au altă opţiune decît un răspuns ferm şi unit. Sancţiunile vor continua deci să fie întărite atîta vreme cît Lukaşenko nu acceptă să lanseze un dialog naţional, singurul de natură să garanteze stabilitatea şi prosperitatea în ţara sa.” arată ministrul de externe francez în interviul său.
Cu unii lideri autoritari totuşi se poate sta de vorbă… Jean-Yves Le Drian afirmă că relaţiile dintre Uniunea europeană şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan sunt pe cale de îmbunătăţire. Demintarul francez anunţă de altfel o vizită a omologului său turc, Mevrut Cavusoglu, peste cîteva zile, la Paris…
În privinţa relaţiilor cu China, Jean-Yves Le Drian spune că Europa a ieşit din naivitatea sa tradiţională. În prezent China este considerată ca un „partener, un concurent şi un rival sistemic.” De un an şi mai bine, însă, dimensiunea rivalităţii a luat o amploare mai mare decît cea legată de parteneriat…
Legat de Vladimir Putin, ministrul de extern francez semnalează trei fenomene care se conjugă: „În primul rînd, o derivă autoritară, afacerea Navalnîi fiind manifestarea cea mai spectaculoasă în acest sens. În al doiela rînd, o derivă regională, un exemplu fiind recentele manevre militare – o sută de mii de oameni în Crimeea şi la frontierea cu Ucraina. În al treilea rînd, o derivă intruzivă, împotriva democraţiei, prin multiplicarea tentativelor de ingerinţă şi de manipulare a informaţiei.”
Jean-Yves Le Drian consideră totuşi că Rusia, fiind un vecin al Uniunii Europene, nu trebuie împinsă în braţele celuilalt mare vecin, oriental, al ruşilor, şi anume China. Ideal ar fi, conchide şeful diplomaţiei franceze, ca europenii să aibă abilitatea de a decupla Rusia de China, şi de a-i asocia pe ruşi ca parteneri ai Europei, scrie rfi.ro