Rheinmetall nu s-a prezentat la primele licitații organizate pentru vânzarea șantierului naval Damen Mangalia, aflat în faliment, deși în mai 2026 anunțase că analizează preluarea acestuia în colaborare cu MSC. Vom avea primul blocaj major al unui program SAFE în România? Presa românească relatează pe larg situația dramatică a SN Mangalia și lipsa de voință a nemților de la Rheinmetall de a se implica pentru a rezolva problema, conform contractelor și angajamentelor SAFE.

Șantierul a intrat în faliment, iar cei peste 1.000 de angajați au fost concediați, având de recuperat restanțe salariale de zeci de milioane de lei.

Deși gigantul german Rheinmetall și MSC și-āju arătat interesul teoretic și au vizitat șantierul, compania nu a depus oferte la primele runde de licitație, ridicând semne de întrebare în spațiul public.

Magistraţii de la Tribunalul Constanţa sunt aşteptaţi să pronunţe luni decizia privind modificarea preţului de vânzare în cazul şantierului naval Damen Mangalia. Hotărârea este importantă pentru un eventual transfer de proprietate, pentru implementarea unor achiziţii de 920 de milioane de euro, în cadrul programului SAFE, dar şi pentru plata creditorilor. Primii pe listă sunt salariaţii, care au de recuperat deja 30 de milioane de lei, scrie news.ro.

Întrebat de News.ro, într-o conferinţă de presă susţinută pe 22 iulie, care este suma din SAFE destinată modernizării Şantierului Naval Mangalia, a evitat un răspuns.

“Problema nu se pune aşa. Pe de o parte, avem un litigiu internaţional şi o societate în faliment, să zicem, de stat, împreună cu fostul partener – Damen. Nu putem şterge cu buretele această situaţie. Adică falimentul e guvernat de nişte legi, ajungi în procese, mai există şi litigiul internaţional. Ce înseamnă asta? Că în afară de terenul care este al statului, da, deci fizic spaţiul de sub acel şantier, restul lucrurilor, inclusiv echipamentele, aparţin acestei societăţi falimentare. Aceasta este realitatea astăzi”, a declarat ministrul interimar al Economiei.

#Rheinmetall
#Romania
#SAFE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here