Ministerul Apărării israelian a anunţat marţi dimineaţă că a încheiat testarea unui sistem de apărare antirachetă Arrow, transmite Reuters.

Anul trecut, Israelul a afirmat că dezvoltă un nou scut antirachetă, Arrow-4, în colaborare cu Statele Unite, pentru a contracara ameninţarea iraniană.

Interceptoarele israeliene Arrow-2 şi Arrow-3 sunt deja operaţionale în cadrul unui sistem defensiv multistrat destinat să distrugă rachete inamice în atmosferă şi în spaţiul extraterestru.

Principalul contractant pentru Arrow-4 a fost compania Israel Aerospace Industries, iar din proiect au mai făcut parte Boeing şi grupul israelian Elbit Systems.

Liderii israelieni au descris programul balistic al Iranului drept o ameninţare pentru Israel şi pentru restul lumii. În schimb, Teheranul susţine că acest program este defensiv şi cu rol de descurajare a atacurilor, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here