Submarinul cu propulsie nucleară Severodvinsk a lansat cu succes, pentru prima oară, o rachetă hipersonică de croazieră de tipul Zircon în cadrul unui test în Marea Barents, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile de presă TASS şi RIA Novosti.

“Marina rusă a testat pentru prima dată o rachetă hipersonică Zircon, lansată de pe submarinul nuclear Severodvinsk” (primul submarin nuclear de atac din clasa 885M/Iasen), menţionează Ministerul Apărării într-un comunicat, potrivit căruia racheta şi-a atins ţinta, un obiectiv maritim convenţional în apele Mării Barenţ, iar zborul său s-a încadrat în parametri stabili.

Ministerul Apărării de la Moscova califică testul drept o reuşită, notează agenţia oficială de presă TASS.

Submarinul a lansat racheta din poziţia de croazieră.

O sursă din cadrul complexului militar-industrial al Rusiei declarase pentru TASS la 30 septembrie că primul test cu Zircon de pe submarinul nuclear Severodvinsk va fi efectuat în octombrie, iar, în funcţie de rezultate, va fi programat un al doilea test în luna noiembrie de pe acelaşi submarin în timp ce se va afla în imersiune.

La 19 iulie, Rusia a anunţat că o rachetă hipersonică Zircon, lansată de fregata Amiral Gorşkov, din cadrul Flotei Nordului (Proiect 22350), din Marea Albă, şi-a atins ţinta terestră aflată la o distanţă de peste 350 km, cu o viteză de zbor de 7 Mach.

Racheta antinavală Zircon va completa dotările navelor şi submarinelor nucleare ruseşti, experţii preconizând ca aceasta să atingă o viteza de aproximativ 9 Mach pe o distanţă de mai mult de 1.000 de kilometri.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a referit în repetate rânduri la noua generaţie de rachete ale Rusiei, despre care a spus că pot străpunge orice fel de apărare existentă la ora actuală, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here